Balada Discriminării

Într-o zi caldă de vară, Pe la ora trei şi-un sfert, Un autobuz de ţară Bătea drumul prin deşert. Şi in el, cu triste chipuri, Au plecat la drum în zori Printre dune şi nisipuri Douăzeci de călători. Dintre-aceştia numai zece Erau albi,din întâmplare, Iar ceilalţi, şi ei tot zece, Erau negri la culoare. Nefiind a cuiva vina, Ci doar vârsta-i veterană, La un moment dat maşina A ramas pe loc în pană. Se pare că bateria Nu mai putea fi aprinsă, Deci ditamai hardughia Trebuia atunci împinsă. Negrii-au dat din cap că „da", Dar au constatat refuzul Albilor de a mişca În vreun fel autobuzul: - N-avem de ce-mpinge noi, Că suntem superiori. Mai bine împingeţi voi, Negrilor, de două ori! Şi a început o ceartă Între ei, în gura mare, O dispută care poartă Aer de discriminare. Şoferul, ca să-i calmeze, I-a pus să fie integri Şi să îşi imagineze Că nu sunt nici albi, nici negri: -Am un lucru a vă spune Pentru a vă potoli. Ce-ar fi dac-am presupune C-am fi toţi portocalii? Ideea fu genială. Se opriră toţi din ceartă Şi pe loc concluzionară Că e o decizie dreaptă. Văzând ca s-au mai calmat, Domn' şofer, ca la un semn, Îşi luă un ton răspicat Şi grăi atunci solemn: -Liniştea trebui să-nvingă! Iar acum vă spun deschis Că maşina tre' s-o-mpingă Cei... portocaliu închis.

Category